Numai eu

Ma revolt din ce in ce mai des. Ma indign si ma enervez. Plec mult mai repede si renunt mult mai usor.

Sunt fericita in lumea mea haotica fara nici un motiv. Sunt trista in lumea mea tacuta fara nici o cauza. Rad si plang. Fug din ce in ce mai departe de realitatea celorlalti. Sunt un amestec neuniform de tristeti si bucurii.

Nu ma multumesc cu ceea ce am. Vreau idealul, vreau mai mult! Ciudat, niciodata nu m-am considerat un om lacom. Dar mai vreau. Am nevoie de tot, am nevoie de timp.

Oare cum a trecut atat de mult timp prin mine fara ca eu sa il simt? O sa renunt la masti! Am mai renuntat la mine. Am sa o fac iarasi. Am sa pornesc de la zero. La fel ca intotdeauna o sa tintesc infinitul, nu stiu daca o sa il gasesc, dar am sa imi urmez drumurile trasate in palme. Am sa alerg dupa visele scrise pe retina.

Caut absolutul. Nu pot renunta la el. Toti imi zic ca nu mai am 19 ani. Rad, plang  si neg. Am 19 ani, visez ca la 19 ani, vreau totul. Traiesc de multa vreme cu nimicuri si visez la tot. Inca mai cred ca am timp. Ca am timp sa fiu fericita, sa schimb oamenii, sa salvez pamantul, sa rad la stele…. Inca mai cred ca undeva se afla cineva care sa insemne totul pentru nesfarsit.

Cinica din mine nu o sa renunte niciodata la idea ca nu se poate absolutul, la fel cum visatoarea nu va renunta nici moarta la fantasma adolescentina. E un scandal continuu la mine in cap. Copila crede ca se poate. Are scenariul in cap. Seara, vantul, briza si rochia. Are in cap juramantul facut in fata lui. Femeia rade de ea, de visul stupid in care el nu are fata. Rade de juramintele copilei pentru ca stie ca nu exista dragoste cu termen de garantie “cand timpul se va sfarsi”.

Merg impreuna ele doua, certandu-se in capul meu, razand si glumind pe seama mea. Am invatat sa traiesc cu ele. Ma incadrez undeva la mijloc si inca caut sa le multumesc pe amandoua. Niciuna nu se va multumi cu mai putin decat totul. Aici sunt de acord. Totul sau nimic!

Nu am sens in viata asa ca plutesc prin lume!

Te iubesc prea mult ca sa imi doresc sa te schimb, ma iubesc prea mult pentru a putea ramane cu tine.

Mie imi place sa sufar. Nu sunt sadomasochista, doar asa simt ca traiesc. Simtind! Nu pot trai inerta prea multa vreme. Imi inventez scenarii, imi caut iubiri, imi desenez dezamagiri. Nu stiu sa traiesc decat la extremele mele. Sunt un butoi de pulbere … dar putem renunta la butoi. Asa ca am sa pun iarasi dinamita la capatul podului. O sa ma oblig sa merg inainte pentru ca la sfarsit nu va mai ramane nimic, voi fi doar eu.

Cand ma sperii recit litania impotriva fricii din Dune. Asa ca sunt libera. Imi este frica doar de micimea unei vieti, oricat de des as spune litania. Imi e frica sa nu raman legata, prinsa undeva. Eu trebuie sa plec mereu. Nu voi ramane pentru totdeauna. Mai am alte treburi. Mereu iti spun ca trebuie sa fug. Nu ma refer doar la atunci, ma refer la viata. Nu stiu sa merg normal pe strada sau in viata. Nu pot sta in rand cu ceilalti. Ori ma absoarbe privelistea si o iau incet, ori o iau la fuga. Destinatia stiu unde e. Toti vom muri. Dar ce ramane dupa noi si mai ales ce ramane in noi putem alege.

Ascult obsesiv

si

La sfarsit voi ramane doar eu.

 

Scrisoare de inca un an

A mai trecut un an, inca unul…… din cei multi. Am imbatranit desi eu neg in continuare lucrul asta. Sunt la fel de trista si la fel de vesela cum ma stiu. Inca nu am invatat cararea de mijloc. Nu cred in asa ceva…… ci traiesc asa cum …. din extrema in extrema. Astazi stau…incremenita in viata… maine alerg…ca un caine stupid in cerc… Ma arunc in gol si apoi ma agat de orice gasesc in cadere. Stau putin, respir si imi dau drumul din nou in vartej. Nu stiu cum sa fiu altfel, nu stiu cum sa urmez un drum deja trasat. Le vreau pe toate asa ca nu aleg niciunul. O iau la fuga prin aratura, schimb drumurile, schimb tot, ajung cateodata de pe alte alei, pe alte drumuri. Nu imi plac!

Nu ma vreau normala, nu ma pot numi deosebita. As fi impertinenta daca m-as numi EU! Nici macar atat nu sunt, pentru ca asta ar insemna ceva compact, ceva intreg. Eu sunt haos si umbre, sunt apa si vant, sunt foc si pamant. Ma intrebi cine sunt? Nu iti pot raspunde decat prin alta intrebare. Cine ma crezi? Cine ma vezi? O sa imi raspunzi ceva, intotdeauna aveai un raspuns pregatit. Dar oare sa fie cel complet? Oare eu cine sunt? Oamenii din jurul meu ar putea sa ma defineasca? Dar nu pe toata!

Ma caut de cand ma stiu, cateodata as zice ca m-am gasit, dar niciodata completa. E ca si cum as fi un puzzle imens imprastiat demult intr-o padure. Cine ar putea gasi toate piesele? Dupa atata vreme tot caut, pe mine pe ceilalti, un vis, o adiere……Cred ca asa ma pot defini cel mai corect. Sunt cautarea….

Nu am sa ma pot opri. Nu as putea trai intr-un singur loc, nu as putea trai o singura viata. Nu as putea fi un singur om. Asa ca ma invalui in umbre si ma arunc in haos.

Imi spui ca nu stii cine sunt. E ok! Nici eu nu stiu cine sunt!

Stiu doar ceea ce simt. Dar oare se pot exprima in cuvinte atatea simtaminte duale? Eu nu pot.

El, mai demult mi-a spus ca ma vrea si e dispus sa ma ia asa cum sunt, fara granite si fara sens.  Nici macar el nu a putut. Cum ar putea altcineva cand abia rezist eu cu mine?

Scrisoare fara regrete

Si asa imi vine si ma apuca un dor de duca. Asta a ramas la fel. Dorul asta de a pleca undeva departe, in alta lume, in alt timp,in alta viata. Nu am motive, nu sunt trista, nu ma plang, doar ca vreau sa plec. De ce ? Nu stiu.

Ziceam de curand cuiva de dorul meu de duca. Si imi zicea ca ma apuca din cauza regretelor. Si m-am gandit, m-am tot gandit sa ma fi pocait eu?  Nu cred. Am evaluat tot, bune si rele, dulci si amare si nu am ramas cu nici unul. Cainta nu se lipeste de mine. Daca as lua totul de la capat in viata asta nu as schimba mai nimic. As infrumuseta un pic despartirile, as romanta cu o idee greselile, as plimba mai mult iubirile. Dar nu as schimba nici o decizie pe care am luat-o. Probabil ca te uiti chioras acum la ceea ce am scris, pentru ca pe tine cred ca te-am ranit. Dar daca nu as fi facut-o nu ai mai fi acum acolo unde esti si nici eu nu as mai fi cine sunt. Asa ca nu regret nimic, nici durerile, nici lacrimile, nu mi-as abandona nici o cicatrice, nu as alunga nici o fantoma. Sunt ceea ce sunt, caderile,  arsurile, sangerarile, zambetele, viata toata, a facut asta din mine si nu am nici o remuscare. Nu imi pare rau de nimic. Totul e al meu, eu sunt toate astea adunate la un loc amestecate un cateva raze de soare,  apa de mare si nisip.

In ultimii ani, nu m-am schimbat, doar am mai adaugat cateva esente, cateva riduri, cateva umbre si un cearcan. Sunt acelasi om de acum multi ani, dar cu alta fata si cu mai putin timp. Cum as putea sa ma regret pe mine? Cum as putea sa ma reneg? Nu am sa fac asta niciodata. Din acest motiv am fost acuzata de mandrie sau de orgoliu incontrolabil. Dar nu e asa, stiu cand gresesc, imi asum acest lucru, imi cer scuze, dar nu am remuscari. Cred ca pana la urma imi lipseste asta doar pentru ca mereu am facut ceea ce am simtit atunci, am facut ceea ce am vrut, am incercat sa ating visul, absolutul. Nu a fost mereu bine, dar cel putin pot dormi linistita.

Imi aduc aminte de o zi e vara in baragan cand vorbeam de una si de alta. Ne intrebam cum ar fi daca ar fi ce ar trebui sa fie. Mai ales ne intrebam cum e cand e? Nu stiu daca iti mai aduci aminte, dar eu imi aduc. Ce zile frumoase erau atunci. Ma intrebai care e scopul meu? Care e tinta mea? Ce imi doresc? Atunci nu stiam sa iti raspund, nici acum nu stiu. Nu am nici un scop, nu am nici o dorinta arzatoare, nu ma mana nimic de la spate, poate de asta mereu am plutit pe langa ceilalti. Nu imi doresc ceea ce isi doresc ceilalti. Viata mea e plina de lucruri mici si placute. Pe astea mi le doresc, nu am nevoie de realizari in cariera, nu am nevoie de carute de bani, nu am nevoie nici macar de urmasi, nu imi doresc compania cuiva. Imi sunt autosuficienta, cu cartile, muzica si diminetile mele tarzii. As putea sa spun ca imi doresc liniste, dar pe asta o am de multa vreme. Asa ca nu imi mai doresc nimic. Am facut pana acum tot ce am dorit si am profitat de fiecare oportunitate pe care mi-a oferit-o viata. Daca totul s-ar termina acum nu ar fi nici o problema. M-am impacat cu mine acum multa vreme. Am facut un pact cu mine si am iesit invingatoare. Am avut tot ce am putut avea.

Unii imi spun ca vorbesc ca un om batran, ca un invins, tu nu ai sa spui asta. Tu ai sa intelegi. Sunt aceeasi adolescenta pe care ai cunoscut-o in acea seara de pasti. Si gandesc la fel ca ea, doar ca am in plus un cearcan. Visez la fel de mult si zambesc poate mai des.

Ti-am scris multe scrisori, asa cum faceam si atunci. Ti-am impartasit toate gandurile si visele. Nu ti le-am trimis, nici nu stiu unde. Daca ne-am regasi acum nu as sti ce sa iti spun. As ramane muta si mi-as dori ca tu sa stii tot. De fapt tu stii tot. Avem aceeasi compozitie. Doar ca eu prefer sticla mica cu esente tari, tu preferi sticla mai mare cu esente un pic mai diluate. De asta acum nu mai suntem impreuna. Ardem diferit dar simtim la fel.

Mai trimit si scrisoarea asta in eter, pentru tine, impreuna cu un vis frumos.

Zi frumoasa in 10 pasi

Mulţumesc, draga Camelia,  Gimletleon si Alina pentru floarea portocalie.

Ma tot gandesc ce sa scriu. Asa am ajuns la concluzia ca sunt un om cu prea multe placeri. Ori sunt prea usor de multumit, ori….. mai cuget asupra acestui lucru.

Dupa cum s-a putut observa, sau nu, am o MICA problema cu regulile si cu instructiunile asa ca … o sa trisez din nou, ca doar ma pricep. In concluzie, ii rog pe toti cei ce doresc sa impartaseasca 10 lucruri care le sunt placute sa ia poza de la mine de pe blog si sa ne spuna.

Cele 10 lucruri care imi plac sunt:

1. O zi de Mai – o zi de Mai petrecuta in parc, pe o banca, la umbra unui tei in floare, la marginea unui lac, urmarind ratele… ce poate fi mai frumos de atat?

2. Somnul de dupa amiaza – somnul de dupa amiaza, undeva in pustietate (merge si in parc in lipsa de altceva) intinsa pe iarba. Primavara si toamna la soare ca soparla, iar vara la umbra.

3. Hotelul de pe plaja – imi place sa locuiesc pe plaja in hotelul meu de 1000000 de stele. Sa ascult valurile cand adorm, sa ma trezesc de dimineata din cauza soarelui ce bate in cort, sa fac o baie inainte de cafea. Sa fiu plina de sare si de nisip. Sa innot/plutesc pana departe in mare, sa nu ma misc de pe plaja.

4. Pierduta intre cearsafuri – diminetile tarzii de week-end sunt de-a dreptul delicioase. Trezirea cu soare afara, fara masinarii de facut zgomot, lenea de a ma ridica din pat, suspendarea intre vis si realitate, tigara aprinsa fara macar sa deschid ochii, cana de cafea rece de pe noptiera. As vrea sa fie week-end mereu.

5. Baia cu spuma si rosu demisec – Imi place sa fac bai lungi si aromate. Pentru armonie absoluta, langa cada mea de relaxare totala trebuie sa stea pachetul de tigari, bricheta, o carte si desigur minim un pahar de rosu demisec. Nu as mai iesi din cada.

6. Plimbarile prin noapte – imi place sa iau tot (partea civilizata macar) Bucurestiul la picior. Noaptea, cand e liniste, orasul e mai frumos, te face sa te bucuri ca esti aici si nu in alta parte. Din motive de securitate ma plimb de multe ori seara, noaptea devreme. Dar marea mea placere e plimbarea noaptea, doar cu insotitor.

7. Taranul din mine traieste – imi place sa merg desculta, de cate ori pot. Imi place sa mananc cu mana. Imi plac campurile verzi, miristea, pamantul reavan si iarba proaspat cosita. Imi place sa urmaresc pasarile, gazele si stelele. Imi plac podelele caselor taranesti si saltelele de paie.

8. Noaptea la terasa – Vara imi place sa imi petrec noptile la diverse terase. Insotita de cativa prieteni noaptea trece mult mai placut cand o petreci vorbind despre tot si despre nimic.

9. In spatele mastilor – Imi plac oamenii, dar mai ales imi place sa aflu ce se afla in spatele mastilor, in spatele teatrului jucat pentru public. Imi place sa incerc sa le ghicesc substanta.

10. Liberate – Imi plac multe lucruri care ma fac sa zambesc. Imi plac animalele, florile, padurile, oamenii, mancarea buna, vinul rosu demisec, muzica, cartile, ploaia de vara, apusul, primavara, tigarile, stranutul, zambetul, bunatatea gratuita a oamenilor, pisoii, cafeaua amara, personalitatea  dar cel mai mult imi place libertatea. Libertatea asumata de a fi ceea ce esti.

Cam astea imi sunt unele dintre micile placeri. Nu stiu daca le-am acoperit pe toate, probabil nu, am spus ca am multe.

Cateva deja mi-au luminat ziua, dar mai tarziu ma plimb in noapte.

Nina s-a trezit

Nina s-a trezit de dimineata singura. El era plecat de doua zile din oras. Simtea ca totul s-a terminat in ea tocmai pentru ca visase frumos in noaptea aceea, lucruri din copilarie cu adieri de primavara. Cand a deschis ochii si-a amintit viata si a picat in negura realitatii, pictata atat de frumos la suprafata. Peretii se apropiau, patul incepuse sa o stranga in el, tavanul o apasa pe piept iar lumina diminetii o batjocorea. Negura diminetii o cuprindea din spate lasand-o prada disperarii. Ar fi vrut sa tipe dar nu mai avea putere. Era prinsa ca intr-o menghina in acel pat frumos aranjat cu asternuturi parfumate. Camasa de noapte se infasura in jurul ei incercand sa o sugrume. Abia mai respira cand a realizat ca asta e viata ei. E prinsa in capcana. Nici nu si-a dat seama cand s-au intamplat toate astea, cand a fost legata, siluita si inchisa undeva, in grota asta adanca in care respira, traieste, imbatraneste si zambeste fals de atata vreme. Panica de a mai fi in viata o coplesea. Simtea cum devine mai mica, mai insignifianta, cum se inneaca si cade in acelasi timp. Mainile ii zvacneau si nu mai erau ale ei. Se simtea undeva departe de corpul ala de papusa pe care vroia sa il abadoneze, sa il arunce undeva intr-un canal, iar ea sa o ia de la capat curata si inocenta.

Plansul a fost singura ei eliberare atunci. Mai intai, incet, cate o lacrima din marginea ochiului de pe fatza inmarmurita. Apoi mai multe, mai grele, mai calde, izvorand de mai departe, din adancul ei. Pana cand a ajuns la disperare, la nebunie, la un urlet in deznadejdea unei dimineti pustii de viata. Asta era ea, singura si pustiita, intr-o lume facuta din hartie colorata.

Inima ii batea nebuneste iar tamplele ii pulsau. In spatele capului avea un ciocan ce ii batea ritmul pierzaniei. Cearsaful proaspat calcat era ud iar parul ei intotdeauna impecabil era ciufulit. Mainile i se miscau acum in reluare, dupa ce un pic mai inainte o stransesera si incercasera sa o rupa, sa o zgarie, sa o termine. Incet si-a pus mana la gura si a realizat ca are fata umflata si tumefiata. Din oglinda o privea o faptura nebuna cu ochii pustii si cu cearcane de ura. Gura i se strambase intr-un mod ingrozitor, pielea ii era vanata si suvite de par, atent studiate alta data, ii erau lipite de fata. Nu era ea aceea, nu era ea in oglinda, era un vis urat din care nu putea iesi. Nu mai avea nimic, pana si pe ea se pierdu-se undeva pe un drum. Toata furia si ura a coborat in maini si a aruncat cu ele in caricatura ei din oglinda. A spart-o si  a reusit sa se trezeasca.

Era singura. Era plina de sange. Era treaza. Era vie. Respira adanc. O dureau toate. Era libera. Era acolo acum. Si-a adus aminte de ea.

Nina s-a trezit din visul vietii ei. Nina a rupt peretii de hartie colorata a visului si a inceput in sfarsit sa respire. Nina s-a nascut a doua oara.

Primavara care vine peste noi

De cateva zile coerenta m-a parasit. Asteptarea primaverii care vine peste noi a alungat orice urma de ratiune din mine. A mai ramas doar simtirea care, fata de altii, se transforma in nesimtire. Primavara asta vine din noi si ne arunca in nebunie, desi mai e atat de mult pana vor inflori salcamii…

Se vede pe strada in oameni ….

Cand eram mica vroiam ca atunci cand voi creste sa ma fac povestitor. Pentru ca el stia tot ce urmeaza sa se intample. Inca imi mai doresc asta.

Intotdeauna am crezut ca daca nu voi muri tanara voi innebuni. Timpul trece asa ca probabil….voi deveni unul dintre acei oameni pe care ii vezi prin Bucuresti cand vorbesc sau se cearta singuri. Tot ce imi doresc e sa fiu un nebun vesel, fara nici un moment de luciditate. Sa fiu un nebun fericit ce traieste in lumea lui perfecta.

Astept sa vina luna Mai. Sa ma duc ziua in parc, sa ma asez pe o banca de langa un lac si sa urmaresc ratele si unduirile apei.

Intunericul a fost smuls de soarele primavaratec de astazi, oare ce se va intampla cu nebunia?

Astept sa ma duc la mare. In general nici nu plec bine de la mare si astept cu nerabdare sa ma intorc. Imi e atat de dor de nisip, de valuri si de mirosul de sare. Cortul meu a ramas nedesfacut de prea multa vreme.

Stiu o salcie pe malul unui rau sub care as putea sa ma culc si sa mor visand. Abia astept sa ii fac o vizita.

Mi-am adus aminte de niste versuri simple care imi placeau tare o data.

Hai sa mergem intr-o joi

Sa bem o cafea in doi

Sa ne pierdem in noi.

Si acum imi mai plac dar… care noi?

Premiu

Merci de premiu Camelia,

Scuze pentru intarzierea ridicarii premiului. Acest premiu este insotit de niste reguli de acordare si de primire. Avand in vedere ca regulile sunt facute pentru a fi incalcate, exact asta am sa fac.

Avand in vedere ca eu cred in unicitatea fiecarei persoane nu as putea nominaliza doar 5 persoane. Deci ofer acest premiu tuturor celor care gandesc, scriu, vorbesc, simt, traiesc.  Sau altfel spus ofer acest premiu tuturor celor care il doresc.

Scrisoare netrimisa

Ma tot framant de ceva vreme pentru ca nu stiu cum sa incep acesta scrisoare fara adresa. Banalul “Ce mai faci?” mi se pare nejustificat. Cred ca ar trebui sa te intreb daca mai visezi, daca mai esti tu, daca te-ai pierdut prin viata. Cel mai bine nu te intreb nimic, te las pe tine sa imi povestesti daca vrei…orice. Intotdeauna te-am ascultat cu placere, oricat de mult ne adanceam printre vise.

Am sa iti spun atat de multe si totusi …. tacerea s-a intalat intre noi de atata vreme. Imi aduc aminte cum te-am regasit intr-o primavara la metrou, vantul iti batea prin parul lung. Desi am fost multi ani mai mult sau mai putin impreuna aceea e imaginea ta pe care o pastrez. Seara aceea cand ne-am plimbat prin centru si ne urcam haotic in orice metrou fara directie sau destinatie si am ras si eram tineri. Asa te vad mereu cand ma gandesc la tine. Uit toate lucrurile rele si te vad in seara aia. Erai in doliu si totusi viata rabufnea din tine. Cateodata ma intreb daca nu cumva am ajuns sa idealizez seara aia pentru ca totul a fost neinsemnat si perfect.

M-am schimbat mult de cand nu ne-am mai vazut, am imbatranit, unii spun ca m-am maturizat, eu inca ma simt adolescenta pe care ai cunoscut-o acum multa vreme. Viata a trecut peste noi, viata ne-a facut sa ne incalcam juramintele si sa ne despartim. Nu ii port pica pentru asta. Fiecare a avut un drum pe care a mers. Stiu ca tu ai hotarat sa mergi inainte. Drumul meu inca este haotic, inca este o alergatura in toate directiile, inca nu ma pot hotara sa aleg o singura cale. Serpuiesc prin viata la fel de pierduta ca atunci, la fel de zbuciumata ca intotdeauna. Nu am putut lua nici o hotarare radicala, inca astept. O sa intrebi ce astept ? Imbatranesc si se vede, la un moment dat o sa se si simta. Astept sa se intample ceva. Astept sa se creeze legatura intre viata mea interioara si cea reala. Astept sa fiu izgonita din una, astept sa gasesc o cale de mijloc, astept sa nu mai fiu agatata intre ele, astept ca firele sa se taie sau ca ele sa ma lege. Astept ca visul sa se intretaie cu viata. Inca mai cred in povesti, chiar daca cinismul meu e din ce mai dur, chiar daca sunt din ce in ce mai rece. Cateodata ma intreb daca o sa ma mai incalzesc vreodata. Vom vedea, inca nu se intrevede sfarsitul, momentan nu exista sfarsit. Oare nimicul se poate termina? Acum cativa ani cand ne-am vazut intamplator tu te ancorasei in realitate, oare pe cine incercai sa convingi ca ai pierdut visul? Pe mine sau pe tine?  Oare pe cine incerc eu sa conving ca mai pastrez visul? Pe mine sau pe tine? Nici eu nu stiu.

Vreau sa iti scriu de atata vreme, vreau sa iti aud glasul. Ar fi mai mult decat suficient. Un simplu “alo” probabil ca m-ar arunca afara din tacere. Inca iti mai trimit mesaje cu “La multi ani!” mereu de ziua ta, cateodata si de sarbatori. Stiu ca nu mai ai numarul acela de telefon si ca ele se duc catre alte adrese. Te-am sunat de cateva ori si nu ai raspuns tu. Dar sper ca la tine, chiar daca nu ajung cuvintele sa ajunga macar sentimentele, macar nostalgia, macar dragostea mea. Iti mai aduci aminte cand eram mici si credeam ca suntem suflete pereche. Poti sa crezi ca exagerez, dar eu inca mai cred.  Cat am alergat dupa un alt om, care sa fie nascut in aceeasi zi cu tine…. Nu am gasit. De fapt cred ca alergam dupa tine. Stiu ca intre noi nu a fost totul placut, stiu ca te-am suparat, stiu ca poate te-am dezamagit si te-am facut sa plangi cateodata. Iarta-ma ca nu eram destul de constienta cat suferi. Am vazut abia in seara aia cand mi-ai dat medalionul inapoi. Il mai ai? Acela este singurul lucru pe care il ai de la mine. Ti l-am dat ca sa iti poarte noroc. Sper sa fie asa.

Niciodata nu am stiu cum sa arat ca imi pasa. Mereu am fost rece si indiferenta la suprafata iar inauntru urlam si muream cate putin. Acum sunt si mai rece. Nimic nu mai trece de crusta mea de gheata. Asa se crede. Limba imi e legata si e practic imposibil sa spun ceva frumos, cald sau binevoitor. Cand ne-am vazut ultima data mi-ai spus ca nu mai poti asculta muzica. Sper ca a trecut acea perioada. Sper ca acum poti asculta. Cred ca ti-ar place aceasta melodie. Imi aduce aminte de noi.

Mai tii minte tonele de scrisori pe care le scriam? Relatia noastra tind sa cred ca a fost mai mult bazata pe scrisori si desigur pe vise decat pe altceva. De asta iti scriu acum. In amintirea…visului.

Tu mereu ai fost pentru mine parte poveste, parte vis, parte realitate.

Leapsa pe o carte

Ultima data cand am jucat leapsa a fost cand eram copil si probabil ca alergat de nebuna in jurul blocului o zi intreaga(asta faceam oricum). Acum am primit o leapsa on-line si nu prea stiu ce sa fac cu ea. De alergat nu prea vad rostul si nici de dat mai departe nu stiu ce sa zic. Asa ca… avand in vedere ca este despre carti am sa o joc.

1.Cand cititi, pentru a marca locul unde ati ramas cu lectura, folositi semne de carte sau indoiti paginile ?

Niciodata nu am indoit, mazgalit sau distrus vreo carte sau vreo pagina de carte. Recunosc ca am mai varsat ocazional cafea, dar pe cat posibil nu a lasat urme. Cand citesc retin numarul paginii la care am ramas. Semn de carte folosesc foarte rar pentru ca tind sa le pierd.

2.Ati primit in ultimul timp o carte drept cadou, si daca da, care a fost aceasta ?

Am primit in perioada craciunului cartea Malavita de Tonino Benacquista si cu ocazia promotiilor mi-am mai facut si eu cadou cateva carti.

3.Cititi in baie ?

Citesc in orice loc posibil atunci cand mi se pare ca am cateva minute libere. Deci … citesc intotdeauna in baie.

4.V-ati gandit vreodata sa scrieti o carte, si daca da, care ar fi fost aceasta ?

Am cochetat cu idea, inca mai cochetez. Se va numi, de fapt se numeste, asa nefinalizata cum este, “La umbra unui mar batran”.

5.Ce credeti despre colectiile de carte de la noi ?

Sunt complet indragostita de colectia SF de la Nemira si imi doresc ca la un moment dat sa am si colectia de lux de la Adevarul, in principal toate cartile lui Vintila Corbul, James Clavel si Alexandre Dumas.

6.Care este cartea preferata ?

Nu am o carte preferata. Am autori preferati: Orson Scott Card, Frank Herbert, Tolkien, Garcia Marquez, Dumas, Vintila Corbul, Marin Preda…si povestea poate continua.

7.Va place sa recititi unele carti si care ar fi acestea ?

Intotdeauna recitesc minim o data cartile care mi-au placut. O carte cu adevarat frumoasa poate fi recitita la nesfarsit, intotdeauna vei fi surprins de ea.

8.Ce parere ati avea de o intalnire cu autorii cartilor pe care le apreciati si ce le-ati spune?

Probabil ca nu as fi in stare sa le spun nimic, sau poate doar le-as multumi ca mi-au facut viata mai frumoasa.

9.Va place sa vorbiti despre ceea ce cititi si cu cine ?

Avand in vedere ca imi place sa citesc, sigur ca imi place sa si vorbesc despre ceea ce citesc. In general vorbesc despre carti cu toti cei care sunt dispusi sa ma asculte.

10.Care sunt motivele care va determina sa alegeti o carte pe care sa o cititi ?

Pai… eu citesc cam orice imi pica in mana. Desigur ca daca imi pica in mana o carte de Sandra Brown e foarte posibil sa nu o citesc. In general ma uit la autor, la titlu, la gen.

11.Care credeti ca este o lectura „obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie sa o citeasca ?

Nu as putea da un singur titlu. Ma gandesc de ceva vreme si inca oscilez intre Saga lui Ender sau Stapanul Inelului sau Jules Verne sau Dumas sau…. Povestea poate continua la nesfarsi.

12.Care este locul preferat pentru lectura ?

Nu am un loc preferat de citit. Daca e o carte buna, locul preferat de citit se afla oriunde o pot deschide si citi din ea cateva pagini.

3.Cand cititi ascultati muzica sau lecturati in liniste ?

Depinde de dispozitie. In general ascult muzica, dar nu este obligatoriu.

14.Vi s-a intamplat sa cititi carti in format electronic ?

Da. Am citit carti in format electronic fie pentru ca nu se gaseau pe piata, fie pentru ca erau prea scumpe si nu aveam bani, fie eram la munca si nu aveam treaba.

15.Cititi numai carti cumparate sau si pe cele care sunt imprumutate ?

Citesc. Nu conteaza daca sunt ale mele sau imprumutate. In general citesc frumos o carte si nu o deteriorez.

16.O carte este pentru mine… Cum ati descrie o carte ?

visul, mangaierea, evadarea, adierea….

Dau mai departe leapsa asta catre… orice o doreste.

O iubea, dar prea tarziu

El o iubea pe ea.

Mircea ajungea mereu acasa inainte de ora opt. La ora opt se aprindea in fiecare zi lumina in camera ei. Ea se dezbraca si privea pe geam. Isi despletea parul si se dezbraca. El o privea mereu pe ea cu aceeasi sete si adoratie. Ea isi aprindea o tigara pe care o fuma la geam. Dupa tigara, ea isi lua un prosop si pleca la dus. Mircea o privea iesind din camera si ii iubea mersul dezbracat. Noaptea visa mana ei subtire inchizand usa, intodeauna cu palma stanga ridicata. Se intorcea mereu zambind linistit si isi mai aprindea o tigara. Radea mereu cand vorbea la telefon. Era ireala in timp ce dezbracata isi deschidea cartea si se aseza pe fotoliu sa citeasca cu un pahar de vin rosu pe masuta. Toata seara citea, pierduta in lumea ei, cu cavaleri si printese. Dormea intotdeauna dezbraca pierduta in parul ei si in viata placuta. Mircea o iubea mai mult ca oricand noaptea, cand avea impresia ca sunt doar ei doi pe lume. Dimineata se trezea devreme cu acelasi aer visator de la culcare. Ii placea sa priveasca pe geam. Ea era mereu vesela si zambea.

Joi seara ea nu s-a mai aratat desi Mircea a asteptat. Ea zambind a plecat. S-a sinucis frumos, tot cu zambetul pe buze si cu aerul visator. Mircea i-a dus pentru prima data flori. Familia ei nu stia cine este Mircea. Nici macar Mircea nu mai stia cine e. O vedea o zana impacata cu lumea plutind prin viata. Fratele ei spunea la priveghi ca singuratatea si disperarea au ucis-o.

Mircea se intreba cum ar putea trai fara ea, fara zambetul linistit pe care il urmarea de mai mult de 2 ani, pe furis, la fereastra.