De cateva zile coerenta m-a parasit. Asteptarea primaverii care vine peste noi a alungat orice urma de ratiune din mine. A mai ramas doar simtirea care, fata de altii, se transforma in nesimtire. Primavara asta vine din noi si ne arunca in nebunie, desi mai e atat de mult pana vor inflori salcamii…
Se vede pe strada in oameni ….
Cand eram mica vroiam ca atunci cand voi creste sa ma fac povestitor. Pentru ca el stia tot ce urmeaza sa se intample. Inca imi mai doresc asta.
Intotdeauna am crezut ca daca nu voi muri tanara voi innebuni. Timpul trece asa ca probabil….voi deveni unul dintre acei oameni pe care ii vezi prin Bucuresti cand vorbesc sau se cearta singuri. Tot ce imi doresc e sa fiu un nebun vesel, fara nici un moment de luciditate. Sa fiu un nebun fericit ce traieste in lumea lui perfecta.
Astept sa vina luna Mai. Sa ma duc ziua in parc, sa ma asez pe o banca de langa un lac si sa urmaresc ratele si unduirile apei.
Intunericul a fost smuls de soarele primavaratec de astazi, oare ce se va intampla cu nebunia?
Astept sa ma duc la mare. In general nici nu plec bine de la mare si astept cu nerabdare sa ma intorc. Imi e atat de dor de nisip, de valuri si de mirosul de sare. Cortul meu a ramas nedesfacut de prea multa vreme.
Stiu o salcie pe malul unui rau sub care as putea sa ma culc si sa mor visand. Abia astept sa ii fac o vizita.
Mi-am adus aminte de niste versuri simple care imi placeau tare o data.
Hai sa mergem intr-o joi Sa bem o cafea in doi Sa ne pierdem in noi.Si acum imi mai plac dar… care noi?
Daydie's Blog 