Si asa imi vine si ma apuca un dor de duca. Asta a ramas la fel. Dorul asta de a pleca undeva departe, in alta lume, in alt timp,in alta viata. Nu am motive, nu sunt trista, nu ma plang, doar ca vreau sa plec. De ce ? Nu stiu.
Ziceam de curand cuiva de dorul meu de duca. Si imi zicea ca ma apuca din cauza regretelor. Si m-am gandit, m-am tot gandit sa ma fi pocait eu? Nu cred. Am evaluat tot, bune si rele, dulci si amare si nu am ramas cu nici unul. Cainta nu se lipeste de mine. Daca as lua totul de la capat in viata asta nu as schimba mai nimic. As infrumuseta un pic despartirile, as romanta cu o idee greselile, as plimba mai mult iubirile. Dar nu as schimba nici o decizie pe care am luat-o. Probabil ca te uiti chioras acum la ceea ce am scris, pentru ca pe tine cred ca te-am ranit. Dar daca nu as fi facut-o nu ai mai fi acum acolo unde esti si nici eu nu as mai fi cine sunt. Asa ca nu regret nimic, nici durerile, nici lacrimile, nu mi-as abandona nici o cicatrice, nu as alunga nici o fantoma. Sunt ceea ce sunt, caderile, arsurile, sangerarile, zambetele, viata toata, a facut asta din mine si nu am nici o remuscare. Nu imi pare rau de nimic. Totul e al meu, eu sunt toate astea adunate la un loc amestecate un cateva raze de soare, apa de mare si nisip.
In ultimii ani, nu m-am schimbat, doar am mai adaugat cateva esente, cateva riduri, cateva umbre si un cearcan. Sunt acelasi om de acum multi ani, dar cu alta fata si cu mai putin timp. Cum as putea sa ma regret pe mine? Cum as putea sa ma reneg? Nu am sa fac asta niciodata. Din acest motiv am fost acuzata de mandrie sau de orgoliu incontrolabil. Dar nu e asa, stiu cand gresesc, imi asum acest lucru, imi cer scuze, dar nu am remuscari. Cred ca pana la urma imi lipseste asta doar pentru ca mereu am facut ceea ce am simtit atunci, am facut ceea ce am vrut, am incercat sa ating visul, absolutul. Nu a fost mereu bine, dar cel putin pot dormi linistita.
Imi aduc aminte de o zi e vara in baragan cand vorbeam de una si de alta. Ne intrebam cum ar fi daca ar fi ce ar trebui sa fie. Mai ales ne intrebam cum e cand e? Nu stiu daca iti mai aduci aminte, dar eu imi aduc. Ce zile frumoase erau atunci. Ma intrebai care e scopul meu? Care e tinta mea? Ce imi doresc? Atunci nu stiam sa iti raspund, nici acum nu stiu. Nu am nici un scop, nu am nici o dorinta arzatoare, nu ma mana nimic de la spate, poate de asta mereu am plutit pe langa ceilalti. Nu imi doresc ceea ce isi doresc ceilalti. Viata mea e plina de lucruri mici si placute. Pe astea mi le doresc, nu am nevoie de realizari in cariera, nu am nevoie de carute de bani, nu am nevoie nici macar de urmasi, nu imi doresc compania cuiva. Imi sunt autosuficienta, cu cartile, muzica si diminetile mele tarzii. As putea sa spun ca imi doresc liniste, dar pe asta o am de multa vreme. Asa ca nu imi mai doresc nimic. Am facut pana acum tot ce am dorit si am profitat de fiecare oportunitate pe care mi-a oferit-o viata. Daca totul s-ar termina acum nu ar fi nici o problema. M-am impacat cu mine acum multa vreme. Am facut un pact cu mine si am iesit invingatoare. Am avut tot ce am putut avea.
Unii imi spun ca vorbesc ca un om batran, ca un invins, tu nu ai sa spui asta. Tu ai sa intelegi. Sunt aceeasi adolescenta pe care ai cunoscut-o in acea seara de pasti. Si gandesc la fel ca ea, doar ca am in plus un cearcan. Visez la fel de mult si zambesc poate mai des.
Ti-am scris multe scrisori, asa cum faceam si atunci. Ti-am impartasit toate gandurile si visele. Nu ti le-am trimis, nici nu stiu unde. Daca ne-am regasi acum nu as sti ce sa iti spun. As ramane muta si mi-as dori ca tu sa stii tot. De fapt tu stii tot. Avem aceeasi compozitie. Doar ca eu prefer sticla mica cu esente tari, tu preferi sticla mai mare cu esente un pic mai diluate. De asta acum nu mai suntem impreuna. Ardem diferit dar simtim la fel.
Mai trimit si scrisoarea asta in eter, pentru tine, impreuna cu un vis frumos.
Daydie's Blog 