A mai trecut un an, inca unul…… din cei multi. Am imbatranit desi eu neg in continuare lucrul asta. Sunt la fel de trista si la fel de vesela cum ma stiu. Inca nu am invatat cararea de mijloc. Nu cred in asa ceva…… ci traiesc asa cum …. din extrema in extrema. Astazi stau…incremenita in viata… maine alerg…ca un caine stupid in cerc… Ma arunc in gol si apoi ma agat de orice gasesc in cadere. Stau putin, respir si imi dau drumul din nou in vartej. Nu stiu cum sa fiu altfel, nu stiu cum sa urmez un drum deja trasat. Le vreau pe toate asa ca nu aleg niciunul. O iau la fuga prin aratura, schimb drumurile, schimb tot, ajung cateodata de pe alte alei, pe alte drumuri. Nu imi plac!
Nu ma vreau normala, nu ma pot numi deosebita. As fi impertinenta daca m-as numi EU! Nici macar atat nu sunt, pentru ca asta ar insemna ceva compact, ceva intreg. Eu sunt haos si umbre, sunt apa si vant, sunt foc si pamant. Ma intrebi cine sunt? Nu iti pot raspunde decat prin alta intrebare. Cine ma crezi? Cine ma vezi? O sa imi raspunzi ceva, intotdeauna aveai un raspuns pregatit. Dar oare sa fie cel complet? Oare eu cine sunt? Oamenii din jurul meu ar putea sa ma defineasca? Dar nu pe toata!
Ma caut de cand ma stiu, cateodata as zice ca m-am gasit, dar niciodata completa. E ca si cum as fi un puzzle imens imprastiat demult intr-o padure. Cine ar putea gasi toate piesele? Dupa atata vreme tot caut, pe mine pe ceilalti, un vis, o adiere……Cred ca asa ma pot defini cel mai corect. Sunt cautarea….
Nu am sa ma pot opri. Nu as putea trai intr-un singur loc, nu as putea trai o singura viata. Nu as putea fi un singur om. Asa ca ma invalui in umbre si ma arunc in haos.
Imi spui ca nu stii cine sunt. E ok! Nici eu nu stiu cine sunt!
Stiu doar ceea ce simt. Dar oare se pot exprima in cuvinte atatea simtaminte duale? Eu nu pot.
El, mai demult mi-a spus ca ma vrea si e dispus sa ma ia asa cum sunt, fara granite si fara sens. Nici macar el nu a putut. Cum ar putea altcineva cand abia rezist eu cu mine?
Daydie's Blog 