Nu-mi pasa de nimic

Nu-mi pasa de nimic. Puteti sa ma acuzati, condamnati, etichetati, judecati  si chiar sa ma alungati.

Nu imi pasa de nimic. Am marul si visul. Am soarele si clipa. Zambesc apusului si ma pierd printre frunze.  Pierzand totul poti castiga infinitul clipelor si dulceata undei adieri de toamna. Sunt fericita aici la umbra marului meu batran unde am inceput totul si unde iremediabil il voi termina.

Nu imi pasa de nimic. M-am sfarsit intr-un vis marunt de toamna la umbra unui gand trecator. Asa ca imi voi inghiti cuvintele inca nespuse, voi uita iubirile netraite, voi arunca in viata cateva primaveri placute. Imi voi scrie drumurile nebatute in talpa si voi zgaria atingerile tacute in palme. Voi inchide oblonul in fata privirilor inca nevazute si voi incuia saruturile ce nu au fost traite. Voi alunga copii nenascuti, iubitii neintalniti si prietenii necunoscuti. O sa pun punct realitatii si ma voi arunca in bratele visului pentru a sopti cuvinte placute si a trai iubiri imposibile intr-o primavara vesnica. Am sa invat sa plutesc pe carari asunse si sa mangai cu privirea. Am sa imi sarut copiii, iubitii si prietenii in linistea unui rasarit.

Nu-mi pasa de nimic. Sunt fericita aici sub mar cu visul si apusul meu.

Nu-mi pasa de nimic!

Miez de noapte cu cer galben

Am deschis azi noapte geamul pentru a fuma o tigara si m-a izbit un cer complet galben. Mi-a adus aminte de Plumbul lui Bacovia si de singuratatea si tristetea lui. Asa un cer complet galben nu am vazut niciodata. Era ceata si miez de noapte si lipsea cu desavarsire luna. A fost … cer de ninsoare, dar fara zapada, cer de nebunie, dar fara extremele acesteia, cer de singuratate, care nu se putea lipsi de ea, cer de Noiembrie. Mi-a placut acest cer complet galben in Bucuresti, semana un pic cu ceea ce ar putea fi orasul daca ar reusi sa fie oras si nu un haos. Nu sunt mai trista sau mai singura acum ca alta data, dar cerul complet galben m-a dat peste cap. Oare cati au mai visat ca mine in miez de noapte privind un cer galben? Nu stiu si nu o sa o aflu niciodata, fiintele se ascund de ceilalti, iar cerul, acum galben, ne supravegheaza. Oare cerul acesta galben era si la marea mea? Oare ea cum arata iesind din el? Si ea tot galbena? Si ma intreb cum ar fi daca ar fi ? Ce sa fie ? Totul si nimic in acelasi timp.

O sa vina iarna, mi-as dori sa ne ninga, sa redevin copil si sa ma joc toata ziua in zapada si dupa sa ma culc langa soba. O sa vina iarna, mi-as dori sa ninga, sa redevin adolescent si sa plimb in miez de noapte prin parcul pustiu cu carari neumblate si copaci albi. O sa vina iarna, mi-as dori sa ninga, sa uit de toate zilele mele si sa ma bucur de iernile ce le mai am in sac. O sa vin iarna, Bucurestiul o sa se tranforme in mocirla, autobuzele vor circula greu, iar animalele vagaboante vor tremura pe sub balcoane cersind ceva de mancare.

O sa vina iarna iar eu sper sa mai revad acest cer complet galben de plumb.

Marea noastra

Stii cand s-a rupt ceva in mine? Cand am vrut sa te uit? Sa te arunc? Sa la las? Sa te uit ? Cand am plecat impreuna la mare si totusi am uitat unul de celalalt. Cand ne-am pierdut printre turistii clasici de la malul marii mele.
Atunci te vroiam cu mine si numai cu mine. Vroiam sa stam la adapostul valurilor pe nisipul aspru si sa fim doar noi. Sa uitam de toti ceilalti sa le parasim de toate. Visez cateodata si acum cum ar fi fost daca …ar fi fost. Am fi plecat cu ocazia de acasa cu bagajele in spate. Ne-ar fi luat repede un om batran intelept cu nevasta lui si ne-ar fi asezat pe bancheta din spatele masinii. Eu in dreapta, tu in stanga dar tinandu-ne in brate. Ne-ar fi intrebat cati ani avem si ar fi ras de noi cand le spuneam ca suntem in liceu si mergem la mare cu cortul pe o plaja uitata de oameni ca sa fim doar noi si marea. Ne-am fi sarutat cu sfiala si ne-am fi inrosit cand ii vedeam ca ne-au observat ce facem. Ne-ar fi spus ca sumtem frumosi si tineri cum erau si ei o data cand fugeau la mare sa se spovedeasca de lume. In rest ar fi fost liniste iar aerul vesel ne-ar fi purtat spre mare. Batranii, ce se duceau in vizita la copii lor mari deja, ne-ar fi dus cateva ore cu masina si ne-ar fi lasat in miezul zilei langa Cernavoda. Ne-ar fi urat sa ne iubim si sa nu uitam sa visam. La Cernavoda cu siguranta ar fi oprit un sofer de tir ce se plictisea. Ne-ar fi invitat sa ne urcam langa el in cabina si ar fi inceput sa ne povesteasca aventurile lui. Ne-ar fi servit cu tigari pentru se citea in ochii nostrii ca nu avem bani si ca oricum nu conteaza cand avem cel mai pret lucru cu noi iubirea. Ne-ar fi povestit cum si el a iubit o data o fata in tinerete dar nu au putut fi impreuna, nu au lasat-o parintii ei pentru ca el nu era decat un sofer. A vrut sa o fure atunci sa plece amandoi in lume sa isi ia viata de la capat in alta parte unde el ar fi avut curse cateva zile pe luna iar ea l-ar fi asteptat acasa credincioasa si l-ar fi iubit cum numai ea stia sa o faca. Ar fi trait cu bani putini si poate ca ar fi fost nevoie sa munceasca si ea ca sa isi permita sa isi plateasca darile. Vroiau sa aiba 3 copii blonzi la fel ca ea pe care sa ii invete sa iubeasca viata si soarele care ar fi crescut repede mari. Ne-ar fi spus ca s-a intalnit de curand cu ea si ca era trista desi avea copii mari si realizati, desi are un sot care ii ofera tot ce vrea. Era trista pentru ca desi a avut o viata buna si comoda nu a fost niciodata fericita, nu a mai iubit niciodata si nu a mai visat ca astepta la geam sa ii vina sotul sa o sarute si pe ea si pe copiii. Si soferul nostru era trist, mai ca i se intrezarea o lacrima la coltul ochiului. Totusi e bucuros ca a cunoscut multi oameni, a vazut toata lumea, dar o alta Aneta ca a lui nu a mai gasit. Era fericit pentru ca ne spunea el, macar a cunoscut-o, macar a sarutat-o. Ne-ar fi sfatuit sa nu ne pierdem printre oameni, ca daca tot ne-am intalnit si ne iubim sa ramanem asa si sa trecem peste prejudecati si peste ura lumii ca ceea ce conteaza se intampla in casa nu afara. Ne-a lasat chiar in Vama pentru ca el avea cursa in afara tarii. Ne-ar fi urat distractie placuta, copii frumosi, ne-ar fi oferit chiar si pachetul lui inceput de tigari ca sa ne amintim de el si de Aneta lui. Era deja pe inserate cand am fi ajuns soarele se stingea usor iar luna se aranja ca sa iasa din mare si sa ne ureze bun venit. Vama nu ar fi fost plina cum este astazi, ar fi fost aproape pustie doar cu cateva baruri deschise care nu ar fi avut muzica tare ci linistita ca pentru oameni ce fug din calea civilizatiei si vin aici ca sa piarda in nisip si in valurile molcome pe care le asculti noaptea in cort. Am fi cautat un loc mai retras pentru cort si ne-am fi instalat linistiti la umbra stelelor ce incepeau sa arda pe cer. M-ai fi invitat sa intru in hotelul de un milion de stele si mi-ai fi spus ca noi nu vom fi ca Gelu si Aneta. Noi nu ne vom desparti niciodata oricat de greu ne-ar fi. Ar fi fost o vacanta linistita am fi stat toata ziua pe plaja jucandu-ne in apa si sarutandu-ne pe nisip, am fi dormit imbratisati pe nisipul cald ziua si rece noaptea. Ne-am fi spalat in mare si ne-am fi imbracat in nisip, am fi oprit timpul, aruncandu-i orele in apa calda. Ne-am fi tinut mereu de mana, mereu am fi fost lipiti, iar ceilalti de pe plaja ne-ar fi privit cu invidie pentru cat de mult ne iubim, iar unii dintre ei mai batrani ne-ar fi zambit ingaduitor, pentru ca le aminteam de ei cand erau tineri atunci cand ne vedeau. Ai fi zis ca ne-am hotarat sa devenim o singura persoana, ai fi zis ca nu ne vom desparti niciodata. Iar in lumina lunii, la marginea stelelor i-am fi promis marii ca mereu vom fi asa tineri si indragostiti. Pana si soarele ar fi tinut cu noi si nu ne-ar fi ars ci ne-ar fi mangaiat cu razele lui lasandu-ne sa fim frumosi. Iar vantul ne-ar fi imbratisat pe amandoi ducandu-ne departe de viata, intr-o lume facuta doar din culori si din stele. Cuvintele dintre noi ar fi fost de prisos pentru ca stiam amandoi, ne vorbeam cu sufletele si ne pastram gurile doar pentru sarutari sub cerul ba incredibil de albastru, ba negru ca smoala cu milioane de sparturi in el. Am fi baut o bere doua, trei si am fi mancat parizer de alimentara. Ne-am fi identificat cu apele cele mai adanci si am fi uitat tot. Dupa un timp am fi plecat acasa si am fi ramas asa mereu pentru ca deja omorasem timpul in ziua aceea pe plaja cand nu mai puteam nici macar sa respiram de atata iubire.

Asa as fi vrut sa mergem noi la mare fara cuvinte, fara bani, fara alti oameni. Sa fim doar noi intre muntii sufletelor noastre.

Cad

M-am impiedicat de viata si cad. M-am impiedicat de mine, m-am impiedicat de noi, m-am impiedicat de prea multe si prea putine. Cad intr-un hau fara sfarsit, cad in lume, cad din viata, cad intr-o gaura neagra si nici macar nu se mai vede cerul. Ma lovesc de tine ca de o stanca si imi ranesti pielea, imi ranesti ochii, imi ranesti gura. Cad si sunt plina de sange sunt plina de rani sunt plina de gauri facute de pietrele tale. Cad si nu ma mai pot opri. Nu e o cadere de fulg, lina pe aripile vantului, nu e o cadere din vis, nu e o cadere din somn, e o cadere a nimicului, se poate numi caderea lipsei. Ma striveste piatra care esti tu. Cad fara oprire ca un bolovan greu de pe varful muntelui, un bolovan ce nu si-a gasit locul pe muntele tau. Cad dar impreuna cu mine cade si cerul, cade si lumina, iar pasarile vor uita sa zboare. Cad si ma uit la mine ca la un corp strain si ma intreb de ce nu ma opreste nimeni din cadere, de ce nu ma simte piatra de pe care cad, de ce imi raneste mainile cu care te-am iubit, de ce imi raneste degetele cu care te-am mangaiat, de ce imi raneste talpile cu care prin vis te-am purtat ? Cad din viata, din oameni, din tine. E o cadere a absolutului ce l-am cautat cu atata infrigurare, e o cadere a sublimului ce nu a fost intalnit, e o cadere a inocentei uitata intr-un sertar. Cad si oricat de tare as vrea sa ma pot agata de o frunza, de un fir de iarba nu intalnesc decat piatra dura si rece ce ma lasa sa cad in continuare. Cad asa cum au cazut ingerii, asa cum cade ploaia.
EU sunt aici cazand! TU unde esti sa ma opresti ?

Undeva

Noi nu ne vom termina aici, peste 10 zile, 10 ani poate chiar 10 vieti ne vom reintalni, si va fi la fel, intotdeauna va exista magnetismul si electricitatea dintre noi, intotdeauna ochii mei se vor schimba cand ne vom reintalni, intotdeauna aerul va fi mai dens unde suntem impreuna, intotdeauna voi deveni fluida si calma la atingerea ta, intotdeauna voi arde in flacari albe atunci cand ma vei privi cu ochii aceia. Ceea ce a fost intre noi nu se va dilua si nu va disparea niciodata, va intra undeva intr-o carte ca si povestile nemuritoare pentru ca a fost mai presus de noi, doar niste muritori de rand, a fost mai mare decat puterea noastra de intelegere si de capacitatea  noastra de a putea suporta astfel de temperaturi. Tu ai fost singurul care m-ai stapanit, singurul care a avut putere asupra mea si care ai reusit sa ma domini pe mine, o persoana atat de maniaca cu controlul asupra tuturor. Povestea noastra e singura care nu a putut fi controlata, macinandu-ne pe amandoi cu o intensitate mai mare decat viata, decat lumea. Acum ne despartim poate pentru totdeauna, fiecare trebuie sa isi urmeze calea si destinul, vom merge mereu doar inainte, necontand directia, vom trai alte vieti, vom visa alte vise, dar mereu vom fi povestea ce ne-a definit pe amandoi ca oameni, ce ne-a influentat viata, mereu vom fi visul neimplinit, mereu vom fi impreuna chiar daca numai in vis. Te-am inchis undeva in mine intr-o camaruta mica pe care nu o impart cu nimeni iar cand mi-e dor de tine deschid usa, intru iar soarele incepe iarasi sa straluceasca si te regasesc asa cum eram odata, tineri, inocenti, asa cum suntem acum, maturi, un pic obositi, asa cum vom fi mereu, indiferent de societate si de masti. Vei fi mereu in mine, vei curge prin mine impreuna cu sangele, vei sopti impreuna cu buzele mele, ma vei mangaia prin parul meu. Voi ingheta, voi arde cu chipul tau inchis undeva in mine, vesnicia ne va gasi impreuna in mine, in tine, singuri dar totusi impreuna, iubindu-ne si totusi despartiti. Ori de cate ori ne-am gasit a fost pentru o secunda, pentru o clipa furata din viata, pentru o clipita din vietile noastre prea singure si prea pustii din viata nostra insignifianta, mereu pe fuga, mereu cu alte directii si cu alte planuri, as putea spune ca destinul nu a fost de partea noastra, dar nu este asa pentru ca ne-am intalnit chiar si pentru o secunda, stiu ca existi, m-ai mangaiat si ai intrat in mine, dupa cum spunea Nichita te-as fi imbratisat cu costele daca as putut, dar …. frumoasa noastra poveste a inceput, s-a terminat insa niciodata nu va fi sfarsitul pentru ca ne vom regasi chiar si dincolo.