Nina s-a trezit de dimineata singura. El era plecat de doua zile din oras. Simtea ca totul s-a terminat in ea tocmai pentru ca visase frumos in noaptea aceea, lucruri din copilarie cu adieri de primavara. Cand a deschis ochii si-a amintit viata si a picat in negura realitatii, pictata atat de frumos la suprafata. Peretii se apropiau, patul incepuse sa o stranga in el, tavanul o apasa pe piept iar lumina diminetii o batjocorea. Negura diminetii o cuprindea din spate lasand-o prada disperarii. Ar fi vrut sa tipe dar nu mai avea putere. Era prinsa ca intr-o menghina in acel pat frumos aranjat 
cu asternuturi parfumate. Camasa de noapte se infasura in jurul ei incercand sa o sugrume. Abia mai respira cand a realizat ca asta e viata ei. E prinsa in capcana. Nici nu si-a dat seama cand s-au intamplat toate astea, cand a fost legata, siluita si inchisa undeva, in grota asta adanca in care respira, traieste, imbatraneste si zambeste fals de atata vreme. Panica de a mai fi in viata o coplesea. Simtea cum devine mai mica, mai insignifianta, cum se inneaca si cade in acelasi timp. Mainile ii zvacneau si nu mai erau ale ei. Se simtea undeva departe de corpul ala de papusa pe care vroia sa il abadoneze, sa il arunce undeva intr-un canal, iar ea sa o ia de la capat curata si inocenta.
Plansul a fost singura ei eliberare atunci. Mai intai, incet, cate o lacrima din marginea ochiului de pe fatza inmarmurita. Apoi mai multe, mai grele, mai calde, izvorand de mai departe, din adancul ei. Pana cand a ajuns la disperare, la nebunie, la un urlet in deznadejdea unei dimineti pustii de viata. Asta era ea, singura si pustiita, intr-o lume facuta din hartie colorata.
Inima ii batea nebuneste iar tamplele ii pulsau. In spatele capului avea un ciocan ce ii batea ritmul pierzaniei. Cearsaful proaspat calcat era ud iar parul ei intotdeauna impecabil era ciufulit. Mainile i se miscau acum in reluare, dupa ce un pic mai inainte o stransesera si incercasera sa o rupa, sa o zgarie, sa o termine. Incet si-a pus mana la gura si a realizat ca are fata umflata si tumefiata. Din oglinda o privea o faptura nebuna cu ochii pustii si cu cearcane de ura. Gura i se strambase intr-un mod ingrozitor, pielea ii era vanata si suvite de par, atent studiate alta data, ii erau lipite de fata. Nu era ea aceea, nu era ea in oglinda, era un vis urat din care nu putea iesi. Nu mai avea nimic, pana si pe ea se pierdu-se undeva pe un drum. Toata furia si ura a coborat in maini si a aruncat cu ele in caricatura ei din oglinda. A spart-o si a reusit sa se trezeasca.
Era singura. Era plina de sange. Era treaza. Era vie. Respira adanc. O dureau toate. Era libera. Era acolo acum. Si-a adus aminte de ea.
Nina s-a trezit din visul vietii ei. Nina a rupt peretii de hartie colorata a visului si a inceput in sfarsit sa respire. Nina s-a nascut a doua oara.
roiam cu mine si numai cu mine. Vroiam sa stam la adapostul valurilor pe nisipul aspru si sa fim doar noi. Sa uitam de toti ceilalti sa le parasim de toate. Visez cateodata si acum cum ar fi fost daca …ar fi fost. Am fi plecat cu ocazia de acasa cu bagajele in spate. Ne-ar fi luat repede un om batran intelept cu nevasta lui si ne-ar fi asezat pe bancheta din spatele masinii. Eu in dreapta, tu in stanga dar tinandu-ne in brate. Ne-ar fi intrebat cati ani avem si ar fi ras de noi cand le spuneam ca suntem in liceu si mergem la mare cu cortul pe o plaja uitata de oameni ca sa fim doar noi si marea. Ne-am fi sarutat cu sfiala si ne-am fi inrosit cand ii vedeam ca ne-au observat ce facem. Ne-ar fi spus ca sumtem frumosi si tineri cum erau si ei o data cand fugeau la mare sa se spovedeasca de lume. In rest ar fi fost liniste iar aerul vesel ne-ar fi purtat spre mare. Batranii, ce se duceau in vizita la copii lor mari deja, ne-ar fi dus cateva ore cu masina si ne-ar fi lasat in miezul zilei langa Cernavoda. Ne-ar fi urat sa ne iubim si sa nu uitam sa visam. La Cernavoda cu siguranta ar fi oprit un sofer de tir ce se plictisea. Ne-ar fi invitat sa ne urcam langa el in cabina si ar fi inceput sa ne povesteasca aventurile lui. Ne-ar fi servit cu tigari pentru se citea in ochii nostrii ca nu avem bani si ca oricum nu conteaza cand avem cel mai pret lucru cu noi iubirea. Ne-ar fi povestit cum si el a iubit o data o fata in tinerete dar nu au putut fi impreuna, nu au lasat-o parintii ei pentru ca el nu era decat un sofer. A vrut sa o fure atunci sa plece amandoi in lume sa isi ia viata de la capat in alta parte unde el ar fi avut curse cateva zile pe luna iar ea l-ar fi asteptat acasa credincioasa si l-ar fi iubit cum numai ea stia sa o faca. Ar fi trait cu bani putini si poate ca ar fi fost nevoie sa munceasca si ea ca sa isi permita sa isi plateasca darile. Vroiau sa aiba 3 copii blonzi la fel ca ea pe care sa ii invete sa iubeasca viata si soarele care ar fi crescut repede mari. Ne-ar fi spus ca s-a intalnit de curand cu ea si ca era trista desi avea copii mari si realizati, desi are un sot care ii ofera tot ce vrea. Era trista pentru ca desi a avut o viata buna si comoda nu a fost niciodata fericita, nu a mai iubit niciodata si nu a mai visat ca astepta la geam sa ii vina sotul sa o sarute si pe ea si pe copiii. Si soferul nostru era trist, mai ca i se intrezarea o lacrima la coltul ochiului. Totusi e bucuros ca a cunoscut multi oameni, a vazut toata lumea, dar o alta Aneta ca a lui nu a mai gasit. Era fericit pentru ca ne spunea el, macar a cunoscut-o, macar a sarutat-o. Ne-ar fi sfatuit sa nu ne pierdem printre oameni, ca daca tot ne-am intalnit si ne iubim sa ramanem asa si sa trecem peste prejudecati si peste ura lumii ca ceea ce conteaza se intampla in casa nu afara. Ne-a lasat chiar in Vama pentru ca el avea cursa in afara tarii. Ne-ar fi urat distractie placuta, copii frumosi, ne-ar fi oferit chiar si pachetul lui inceput de tigari ca sa ne amintim de el si de Aneta lui. Era deja pe inserate cand am fi ajuns soarele se stingea usor iar luna se aranja ca sa iasa din mare si sa ne ureze bun venit. Vama nu ar fi fost plina cum este astazi, ar fi fost aproape pustie doar cu cateva baruri deschise care nu ar fi avut muzica tare ci linistita ca pentru oameni ce fug din calea civilizatiei si vin aici ca sa piarda in nisip si in valurile molcome pe care le asculti noaptea in cort. Am fi cautat un loc mai retras pentru cort si ne-am fi instalat linistiti la umbra stelelor ce incepeau sa arda pe cer. M-ai fi invitat sa intru in hotelul de un milion de stele si mi-ai fi spus ca noi nu vom fi ca Gelu si Aneta. Noi nu ne vom desparti niciodata oricat de greu ne-ar fi. Ar fi fost o vacanta linistita am fi stat toata ziua pe plaja jucandu-ne in apa si sarutandu-ne pe nisip, am fi dormit imbratisati pe nisipul cald ziua si rece noaptea. Ne-am fi spalat in mare si ne-am fi imbracat in nisip, am fi oprit timpul, aruncandu-i orele in apa calda. Ne-am fi tinut mereu de mana, mereu am fi fost lipiti, iar ceilalti de pe plaja ne-ar fi privit cu invidie pentru cat de mult ne iubim, iar unii dintre ei mai batrani ne-ar fi zambit ingaduitor, pentru ca le aminteam de ei cand erau tineri atunci cand ne vedeau. Ai fi zis ca ne-am hotarat sa devenim o singura persoana, ai fi zis ca nu ne vom desparti niciodata. Iar in lumina lunii, la marginea stelelor i-am fi promis marii ca mereu vom fi asa tineri si indragostiti. Pana si soarele ar fi tinut cu noi si nu ne-ar fi ars ci ne-ar fi mangaiat cu razele lui lasandu-ne sa fim frumosi. Iar vantul ne-ar fi imbratisat pe amandoi ducandu-ne departe de viata, intr-o lume facuta doar din culori si din stele. Cuvintele dintre noi ar fi fost de prisos pentru ca stiam amandoi, ne vorbeam cu sufletele si ne pastram gurile doar pentru sarutari sub cerul ba incredibil de albastru, ba negru ca smoala cu milioane de sparturi in el. Am fi baut o bere doua, trei si am fi mancat parizer de alimentara. Ne-am fi identificat cu apele cele mai adanci si am fi uitat tot. Dupa un timp am fi plecat acasa si am fi ramas asa mereu pentru ca deja omorasem timpul in ziua aceea pe plaja cand nu mai puteam nici macar sa respiram de atata iubire.
Daydie's Blog 